Primatul Fanarului: Patriarhia de la Kiev nu a existat niciodată

Primatul Fanarului Patriarhul Bartolomeu consideră că acordarea autocefalii Bisericii Ortodoxe a Ucrainei nerecunoscute nu are nici un substrat politic sau geopolitic.
Patriarhul Constantinopolului Bartolomeu a declarat că Biserica Ortodoxă din Ucraina a Patriarhiei de la Kiev (BOU-PK) nu a existat niciodată, relatează publicația "Strana.ua".
Jurnalistul publicației i-a cerut Capului Fanarului să comenteze declarațiile lui Filaret Denisenko potrivit cărora Constantinopolul nu i-ar fi acordat o autocefalie reală Ucrainei, ci doar a lichidat Patriarhia independentă de la Kiev și a subordonat-o Patriarhului Ecumenic, redenumind-o Biserica Ortodoxă a Ucrainei (BOaU).
Răspunzând la această întrebare, Primatul Fanarului a accentuat că "Filaret a fost readus la demnitatea episcopală ca fost mitropolit al Kievului".
Sanctitatea Sa a subliniat că "așa-numita Patriarhie de la Kiev nu există și nu a existat niciodată".
Potrivit Patriarhului Bartolomeu, "acordarea autocefaliei către BOaU nu a avut vreun substrat politic sau geopolitic. Credincioșii au fost restabiliți în comuniunea cu una, sfânta, soborniceasca și apostoleasca biserică".
În opinia Sanctității Sale, "toate tomosurile de autocefalie acordate altor biserici – Rusă, Sârbă, Română, Bulgară, Georgiană, Greacă, Poloneză, Albaneză, Cehă și Slovacă – au fost emise de Patriarhia Constantinopolului fără consultare și discuții la nivel panortodox, și același proces a fost urmat la acordarea autocefaliei Ucrainei".
Anterior, UJO a scris că potrivit lui Filaret Denisenko Patriarhul Bartolomeu urmărește distrugerea Patriarhiei de la Kiev.


