În Bucovina mii de pelerini au urmat Drumul Crucii la mănăstirea Kreşeatik

09 July 2019 11:18
219
Biserica cu hramul în cinstea Acoperământului Maicii Domnului. Imagine: Facebook Biserica cu hramul în cinstea Acoperământului Maicii Domnului. Imagine: Facebook

Pelerinii care au urmat "Drumul Crucii" au vizitat localităţile Zadubrovka și Vaslovovţi, unde susţinătorii BOaU încearcă să captureze lăcaşurile Bisericii canonice.

La 5 iulie 2019 în Eparhia Cernăuților şi a Bucovinei a avut loc Procesiunea tradițională "Drumul Crucii" de la Cernăuți până la mănăstire Sfântului Apostol Ioan Teologul, care se află în satul Kreşeatik, raionul Zastavna, regiunea Cernăuți. Serviciul de presă al Eparhiei Cernăuților şi a Bukovinei a publicat acestea pe pagina sa de Facebook.

Procesiunea "Drumul Crucii" a început după rugăciunea de dimineaţă săvârşotă în biserica Acoperământului Maicii Domnului din orş. Cernăuți la ora 6 dimineața și, conform datelor oferite de serviciul de presă, la ora 19.00 pelerinii au intrat pe teritoriul mănăstirii, după ce au parcurs aproape 40 de kilometri.

"Drumul Crucii" care a fost urmat pentru a 30-a oară, a fost condusă de Mitropolitul Meletie al Cernauților și al Bucovinei. Pe drum, pelerinii au vizitat localităţile Zadubrovka și Vaslovovţi, unde susţinătorii BOaU încearcă să captureze lăcaşurile Bisericii canonice.

Serviciul de presă a menţionat că în satul Vaslovovţi susținătorii BOaU afirmau că comunitatea bisericii canonice nu va putea primi și oferi o masă cât de cât adecvată procesiunii  religioase alcătuite din multe mii de pelerini.

Cu toate acestea, enoriaşii bisericii Adormirii Maicii Domnului, cu ajutorul lui Dumnezeu, au putut să primească pelerinii chiar mai bine decât în anii precedenți, se afirmă la Eparhie. În pofida faptului că doar o parte dintre enoriași î-au întâmpinat pe pelerini, pentru că ceilalţi au rămas lângă biserică pentru a evita posibilaluare cu forţa sau alte provocări din partea BOaU.

În plus, enoriaşii din satul Zadubrovka, care-și apără biserica timp de mai bine de patru luni, au întâmpinat Procesiunea Crucii cu colaci și l-au rugat pe Mitropolitul Meletie să se roage și să binecuvânteze toți locuitorii din sat.

Ca răspuns, Mitropolitul Cernauților și al Bucovinei a oferit în dar Icoana Acoperământul Maicii Domnului parohiei Sf. Arhanghel Mihail și a subliniat că creştinii ortodocşi din Zadubrovka apără cel mai prețios lucru - credința ortodoxă.

Anterior, Uniunea Jurnaliştilor Ortodocşi a scris că "clerul" bucovinean al BOaU a decis să organizeze o întâlnire cu Poroșenko tocmai în momentul în care Procesiunea "Drumul Crucii" al Bisericii Ortodoxe Ucrainene trebuia să treacă prin Zastavna.

Dacă observați o eroare, selectați textul dorit și apăsați Ctrl+Enter sau Trimiteți o eroare pentru a o raporta editorilor.
Dacă găsiți o eroare în text, selectați-o cu mouse-ul și apăsați Ctrl+Enter sau acest buton Dacă găsiți o eroare în text, evidențiați-o cu mouse-ul și faceți clic pe acest buton Textul evidențiat este prea lung!
Cititi si