Evanghelia – aceasta este Vestea Bună: cum să o auzim în agitație?

Narațiunea apostolului Pavel despre „ne-lumescitatea” Evangheliei este dificil de ignorat. În Epistola către Galateni, el scrie că Evanghelia „nu este omenească” (Gal. 1:11).

Dacă nu este omenească, înseamnă că este Dumnezeiască, iar dacă este Dumnezeiască, înseamnă că este Sfântă.

Adesea auzim că Evanghelia este sacră și insuflată de Dumnezeu. Dar vom putea simți aceste proprietăți speciale ale Scripturii doar atunci când ne vom cufunda în citirea ei, când vom dori să o trăim împreună cu martorii venirii în lume a Mântuitorului.

Ce este „Vestea Bună”? 

Pentru ca Evanghelia să devină pentru noi clară și accesibilă, trebuie să ne amintim întotdeauna sensul ei inițial.

În traducerea literală din limba greacă, „Evanghelie” înseamnă „veste bună (sau bună)”.

Din aceasta rezultă că din timpuri imemoriale oamenii au fost, într-un fel sau altul, destinatarii Evangheliei.

Prima veste bună au primit-o strămoșii noștri Adam și Eva, când, după căderea în păcat, au auzit testamentul de la Dumnezeu. Creatorul i-a asigurat că în viitor omenirea va aștepta o răscumpărare universală prin sămânța Femeii, care va distruge păcatul originar. Apoi aceeași Evanghelie a fost repetată de profeți, care pregăteau poporul iudeu pentru venirea Mesiei – Răscumpărătorul.

Această misiune pregătitoare a fost încheiată de arhanghelul-vestitor Gavriil, care a vestit mai întâi despre conceperea iminentă a ultimului profet Ioan Botezătorul, iar apoi – despre Nașterea lui Hristos de către Preacurata Sa Maică.

Cuvântul lui Dumnezeu – „suliță” pentru suflet

După ce Iisus a început să predice, Evanghelia a căpătat contextul familiar nouă. Ea a devenit mărturie despre Dumnezeu întrupat și, în același timp, mărturie a lui Dumnezeu întrupat.

Semnificația Evangheliei pentru creștini este descrisă exhaustiv de biblistul grec I. Karavidopoulos. El indică faptul că „Evanghelia înseamnă vestea mântuitoare, al cărei conținut este Hristos, iar scopul – pocăința tuturor oamenilor care acceptă această veste și percep o viață nouă sub umbra Crucii lui Hristos”.

Vestea bună a lui Hristos poate fi comparată cu jocul de darts, unde fiecare săgeată este Cuvântul lui Dumnezeu, iar ținta – sufletul nostru.

Domnul aruncă Cuvântul Său direct în suflet cu aceeași putere. Dar, în funcție de cât de calmă sau furtunoasă va fi vremea, crește sau, dimpotrivă, scade probabilitatea ca săgeata să lovească ținta.

Dacă sufletul este cuprins de furtuna agitației lumești, atunci Cuvântul lui Dumnezeu va lovi „laptele”. Nu va atinge în niciun fel simțurile și gândurile noastre. Dacă însă în jurul sufletului domnește liniștea rugăciunii, atunci săgeata Evangheliei va lovi cu siguranță „zecele”. În acest caz, omul va primi în sine Cuvântul evanghelic și își va construi viața conform Evangheliei, ceea ce îl va conduce inevitabil la o dispoziție de pocăință a sufletului.

De ce sunt patru Evanghelii și nu una?

Cineva poate fi derutat când deschide textul Noului Testament și vede acolo patru Evanghelii diferite: de la Matei, Marcu, Luca și Ioan. Și atunci se va pune întrebarea: este aceasta o singură veste bună sau sunt diferite?

Evanghelia este întotdeauna una, așa cum Dumnezeu este întotdeauna unul. Dar, la fel cum Dumnezeu este Treimic în ipostaze, tot așa Evanghelia este cvadruplă în formele sale.

De aceea, toate cele patru narațiuni, deși diferă prin caracter și conținut literal al textului, sunt în mod uimitor unite în descrierea misiunii mântuitoare și a actului răscumpărător al lui Iisus Hristos. Fiecare evanghelist exprimă o ipostază separată a Evangheliei – trăsături separate ale predicii Domnului.

Matei a scris Evanghelia, exprimând protestul față de „evlavia” de fațadă a iudeilor. De aceea, vestea sa bună abundă în citate din Vechiul Testament și în abordarea pur iudaică a interpretării textelor sacre.

Marcu și-a adresat cuvântul oamenilor simpli, dornici să cunoască Adevărul. De aceea, Evanghelia sa se distinge prin simplitatea stilului, iar Hristos apare în fața cititorilor în chipul Fiului Omului grijuliu, care nu dorește moartea păcătosului, ci ca el să „se întoarcă de la calea sa și să fie viu” (Ezech. 33:11).

Apostolul Luca a încercat să detalieze cât mai mult istoria evanghelică, incluzând în ea anii copilăriei Mântuitorului. Această descriere unică lipsește la ceilalți evangheliști.

Și, în cele din urmă, Ioan Teologul ne-a dezvăluit „Evanghelia Iubirii”, în care L-a arătat pe Domnul Iisus ca pe un Tată iubitor și milostiv.

Cheia schimbării lumii – în liniște

Când citim cu atenție Evanghelia, vom înțelege cât de complexă și unică este! În ea nu există nimic de prisos și întâmplător. Fiecare cuvânt este îmbrăcat într-un sens special, pe care îl poate înțelege doar un suflet devotat lui Dumnezeu.

Mergem la alegeri, dorind să schimbăm conducerea politică în mai bine. Nu ne temem să jignim o altă persoană, chiar și public, doar pentru a ne apăra și susține dreptatea noastră aparentă. Dar cheia corectă pentru schimbarea lumii este doar una.

Dacă Evanghelia va deveni cartea noastră de căpătâi, pe care o vom citi constant și vom încerca să trăim conform ei, atunci sufletul nostru se va transforma cu siguranță și va transforma întreaga lume înconjurătoare.

Dar, așa cum spunea răposatul protoiereu Dimitrie Smirnov, „Pentru a percepe Evanghelia, este nevoie de liniște și de disponibilitatea de a auzi răspunsul”.

Vom încerca să ascultăm mai des vocea conștiinței noastre, care ne vestește și ea Evanghelia, dar deja – strict personală, ascunsă de auzul străin și care ne conduce la mântuire.