A-L cunoaște pe Dumnezeu nu înseamnă a avea cunoștințe despre Dumnezeu
Mirajele teologiei școlare se vor destrăma imediat după venirea morții, care va sparge coaja fragilă a reprezentărilor noastre umane despre Dumnezeu.
Rugăciunea arhierească – unul dintre cele mai iubite fragmente ale mele din Sfânta Scriptură. O citim la liturghie în această duminică. Este despre unitatea noastră cu Dumnezeu, despre bucurie și despre dragoste. Adică despre ceea ce lipsește cel mai mult sufletului și spre ce tinde cel mai des.
Viața veșnică, așa cum a caracterizat-o Însuși Mântuitorul, este cunoașterea Unicului Dumnezeu adevărat și a lui Iisus Hristos, pe care El L-a trimis. Dar ce este această cunoaștere? În înțelegerea noastră, cunoașterea este suma reprezentărilor despre ceea ce se învață în instituțiile teologice. Dar putem pune o întrebare medicilor. Cu toată bogăția cunoștințelor pe care ni le oferă medicina de astăzi, poate vreun om de știință să spună ce este omul? Putem descrie cele mai diverse mecanisme ale activității sale vitale, funcționarea organelor interne etc., dar ce este în esență omul? Asta nu știe nimeni. Ce este personalitatea, cu ce se deosebește de individualitate? Ce este conștiința umană și unde se află ea de fapt? Dar omul – este un obiect destul de accesibil pentru cercetare și studiu, spre deosebire de Dumnezeu, a cărui esență este inaccesibilă chiar și celor mai înalte puteri îngerești.
Cu toate acestea, „cunoașterea de Dumnezeu” la noi se reduce la analiza rațională a textelor sacre sau patristice, concluziile logicii, interpretarea intelectuală a materialului studiat. Despre această cunoaștere a lui Dumnezeu vorbește Hristos în rugăciunea arhierească? Definițiile, conceptele, care au nuanțe multiple de sensuri lexicale și percepție individuală – sunt labirinturi întunecate nesfârșite prin care rătăcește sufletul orbit de egoism.
Viața veșnică presupune nu cunoașterea cuvintelor despre Dumnezeu, ci cunoașterea lui Dumnezeu Însuși. Așa cum și căsătoria dintre soț și soție nu are loc în procesul de studiere a cărților de anatomie și psihologie, ci în apropierea directă a cunoașterii personale. Aceasta este comunicarea față în față. Doar atunci Dumnezeu începe să ni se descopere așa cum putem să-L înțelegem și în măsura în care putem să-L cuprindem.
Creștinul care duce o viață duhovnicească se deosebește de teoreticianul teolog prin faptul că primul se roagă, iar al doilea discută despre Dumnezeu. Practicantul este cufundat în liniștea interioară, iar teoreticianul în agitația exterioară. Primul tace tot timpul, iar al doilea vorbește neîncetat. Practicantul înțelege că a ieși din lumea care zace în rău (1 Ioan 5:19) înseamnă a ieși din lumea gândurilor, din iadul dorințelor și a intra în viața Duhului, trăind prin har. Teoreticianul se cufundă cu capul în lumea conflictelor dure, a condițiilor de viață deprimante, nu are timp pentru rugăciune, toată viața lui se desfășoară în agitație epuizantă și grijă excesivă. În același timp, el se află de zeci de ani în incinta bisericii, poate chiar și în cinul clerical, fără a vedea niciun rod al Duhului Sfânt în sufletul său și fără a avea nici o picătură de har. Totuși, el crede sincer că slujește lui Dumnezeu. Practicantul, în același timp, fiind neîncetat în Duhul Sfânt, în absența oricăror mișcări mentale, își umple sufletul cu har, se salvează pe sine și protejează întreaga lume cu un scut duhovnicesc al rugăciunii neîncetate.
Majoritatea oamenilor care se consideră profesioniști în domeniul religiei nici măcar nu bănuiesc că toate reprezentările lor despre Dumnezeu nu sunt altceva decât jocuri ale imaginației și invenții ale propriei lor rațiuni.
Fanteziile noastre despre Dumnezeu nu-L reprezintă pe Dumnezeu, ci este doar un idol pe care îl ridică în mintea noastră gândirea noastră egoistă. Cunoașterea de Dumnezeu ne cere, în primul rând, prezența a ceea ce ne face asemănători cu Dumnezeu. A ceea ce deschide însăși posibilitatea de a avea cunoașterea lui Dumnezeu. Adică, mai întâi omul trebuie să dobândească harul Duhului Sfânt, iar apoi să-L cunoască pe Dumnezeu în acest har. Prezența harului nu depinde nici de capacitățile intelectuale, nici de potențialul mental. Ea este interesată doar de puritatea inimii și de smerenia sufletului.
Mirajele teologiei școlare se vor destrăma imediat după venirea morții, care va sparge coaja reprezentărilor noastre umane fragile despre Dumnezeu. Pentru că la baza tuturor acestor concluzii stă fundamentul erorilor mândre, amestecat cu ignoranță și pierderea sensului vieții.
Atunci vom înțelege că fără Dmnezeu nu există și nu poate exista nicio „existență individuală”, iar ceea ce am considerat ca este așa e o minciună egoistă și fantezii ale sinelui. Comentatorul sportiv surprinde cele mai mici și aparent nesemnificative evenimente legate de jocul sportivilor. Pescarul înțelege foarte bine unde, când și cu ce este cel mai bine să prindă pește. Bucătarul cunoaște nuanțele gustului și modurile de preparare ale diferitelor produse. Teologul cunoaște toate particularitățile textului biblic și interpretările sale în alte limbi. El poate povesti cum a fost înțeles un anumit fragment al Sfintei Scripturi de către sfinții părinți în diferite epoci și printre diferite popoare. Toate aceste cunoștințe fiecare dintre specialiști le va lăsa aici, pe pământ, deoarece în altă lume ele nu vor mai fi necesare.
Și doar cel care urmărește cu atenție mintea sa, adunând-o în inimă și nepermițând gândurilor să se risipească și să se învârtă prin lume, va atinge scopul pentru care a venit în această lume. Teoreticianul știe care este diferența dintre manihei și mandei, borboriți și bonifratri. Dar, el poate să nu cunoască niciodată acea emoție despre care știe o simplă bunicuță neînvățată, stând în lacrimi și rugăciune în fața unei icoane simple de hârtie a Maicii Domnului. Unele cunoștințe vin să le înlocuiască pe altele, dar doar harul lui Dumnezeu rămâne neschimbat și veșnic. Tot ce se naște în această lume mai devreme sau mai târziu îmbătrânește și moare, și doar Dumnezeu rămâne veșnic Tânăr. Bucuria și dragostea, dizolvate cu tristețe și milă, atrag asupra noastră mila lui Dumnezeu, care naște în inimă bunăvoință sinceră și compasiune față de toți oamenii fără excepție. Așa vine harul în suflet și apare bucuria în Duhul Sfânt.
Într-o astfel de Iubire compătimitoare, duhul nostru se trezește și se transformă. Inima iubitoare nu mai împarte lumea în prieteni și dușmani, în cei care cred în Dumnezeu sau care Îl neagă, plânge pentru fiecare om și nu poate privi fără lacrimi la lumea care piere în păcate. În Biserică sunt din ce în ce mai mulți profesioniști în domeniul religiei.
Nivelul de educație, cunoștințe, abilități și competențe ale seminariștilor, precum și ale ascultătorilor academiilor teologice crește în fiecare an. Dar, dintr-un motiv oarecare, sunt din ce în ce mai puțini rugători pentru întreaga lume.
Simplitatea, modestia și smerenia sunt din ce în ce mai puțin comune. Apa vie nu curge niciodată din cărțile teologice și articolele științifice. Se poartă în inimile vii și bune. Mintea unui om de știință este plină de cunoaștere, iar inima unui trăitor este plină de nectarul dulce al Duhului Sfânt. Este întotdeauna mai ușor să le spui altora cum trebue să se mântuiească decât să te mântuiești pe tine însuți.
Scopul nostru nu este cunoașterea, ci bucuria în Dumnezeu și unitatea cu El. Și prin El - și cu toată lumea lui Dumnezeu. Hristos nu Se roagă Tatălui pentru întreaga lume, El Se roagă Lui pentru ai Săi, cei pe care Tatăl I i-a dat.
Cine suntem noi? Ne încadrăm în categoria celor pentru care Hristos Se roagă? „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (Ioan 13:34-35). Acesta este singurul criteriu după care este posibil să evaluăm apartenența noastră la creștinism. Dacă există măcar o persoană în lume pe care nu o placi, atunci intrarea în Împărăția lui Dumnezeu îți va fi închisă. Dacă urăști întreaga națiune, atunci porțile iadului îți vor deschide cu bucurie ușile. Și acolo, în acest întuneric, duhoare și suferință, poți să-ți pui întrebarea pentru toată veșnicia: „A meritat ura mea în această scurtă viață pământească să o schimb cu chinuri nesfârșite?”
