Vlădica Аrsenie în instanță: Am câștigat, pentru că suntem cu Dumnezeu și cu conștiința curată
După decizia instanței privind noua arestare, mitropolitul s-a adresat credincioșilor cu cuvinte de mângâiere.
După decizia Tribunalului Raional Sobornyi de a-l reține din nou pe mitropolitul Arsenie de Sviatogorsk, s-a adresat credincioșilor cu un discurs emoționant, în care a numit cele întâmplate nu o înfrângere, ci o victorie.
«Cuvântul nu fără lacrimi. Dar acestea nu au fost lacrimi de slăbiciune, ci lacrimi de dragoste pentru voi și de recunoștință, – a început vlădica. – Știți cum a spus Domnul: bucuria Mea o dau, voua și această bucurie nimeni nu v-o va lua».
Arhiereul a îndemnat credincioșii să nu considere decizia judecătorească o înfrângere. «Nu credeți că astăzi am pierdut. Nu. De ce nu am pierdut? Am rămas cu Dumnezeu și cu conștiința curată. Aceasta este principala noastră victorie. Avem conștiința curată. Înțelegeți? Și nu aș spune că Dumnezeu nu ne ajută. Am rămas cu conștiința curată. Am rămas cu Dumnezeu. Da! Cu noi este ajutorul Lui, cu noi este El. Înseamnă că am rămas pentru lucrarea Lui», – a spus mitropolitul Arsenie.
Vlădica a mulțumit credincioșilor pentru sprijin și a remarcat caracterul masiv al ajutorului prin rugăciune. «Aceste un an și jumătate Dumnezeu mi-a dat puterea să trec prin toate acestea, pentru că milioane de rugăciuni ale noastre au fost pentru mine, – a povestit el. – Prin rugăciunile voastre și puterea duhuluii vostru, și dragostea voastră, noi, arhiereii, trăim. Iar Dumnezeu a spus: unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt Eu în mijlocul lor».
Mitropolitul a subliniat că în toate zilele ședințelor de judecată nu a apărut nici un om care să fie împotriva lui. «În aceste zile nu a fost nici un om, nici ciar cumpărat, care să stea cu un afiș sub tribunal împotriva mea. Dimpotrivă: mii de oameni îmi exprimă sprijinul lor pe internet. Pentru mine se roagă în întreaga lume», – a remarcat arhipăstorul.
Adresându-se turmei, vlădica Arsenie a spus: «Voi – sunteți Ucraina mea natală, voi – sunteți turma mea natală, care nu m-a părăsit, iar eu niciodată nu vă voi părăsi. N u există una mai bună decât Biserica, în care bunica m-a adus de mână. Țineți-vă de ea. Bunicii și străbunicii noștri au trecut și ei prin așa ceva».
Arhipăstorul a citat pe Sfântul Vasile cel Mare: «Doamne, dacă mă vei așeza în rai și vei mântui sufletul meu – slavă milostivirii și iubirii Tale de oameni. Dar, Doamne, dacă mă vei osândi la fundul iadului, și atunci, Doamne, – slavă dreptății Tale». «Dreptatea lui Dumnezeu. Dumnezeu știe ce ne este necesar», – a adăugat vlădica.
Vorbind despre credință și încrederea în Dumnezeu, mitropolitul a amintit cuvintele Patriarhului Sârb Pavle: «Nu ne alegem timpul în care să ne naștem. Nu ne alegem poporul în care să ne naștem. Nu ne alegem statul în care să ne naștem. Toți ne-am născut în acest timp, cu acest popor, în acest stat. Acest timp ne cere să fim oameni, nu ne-oameni».
Reamintim, pe 3 noiembrie Tribunalul Raional Sobornyi din Dnipro a decis să-l rețină pe mitropolitul Arsenie de Sviatogorsk în arest preventiv pentru 38 de zile până pe 10 decembrie 2025. Decizia a fost luată în pofida stării critice de sănătate a arhiereului și a disponibilității a 10 deputați să-l ia sub garanție.