Creștinii ortodocși sărbătoresc Înălțarea Sfintei Cruci
Biserica sărbătorește una dintre cele douăsprezece sărbători mari.
Pe 27 septembrie, Biserica Ortodoxă sărbătorește praznicul Înălțării Cinstitei și de Viață Făcătoarei Cruci a Domnului – una dintre cele 12 mari sărbători creștine. În această zi este stabilit un post strict în amintirea suferințelor pe cruce ale Domnului nostru Iisus Hristos.
Creștinii își amintesc de evenimentele din secolul al IV-lea, când sfânta împărăteasă Elena, cea întocmai cu apostolii, a găsit Crucea pe care a murit Domnul nostru Iisus Hristos.
După ce s-au petrecut cele mai mari evenimente din istoria omenirii – Răstignirea, Îngroparea, Învierea și Înălțarea lui Hristos, Sfânta Cruce, care a servit ca instrument de execuție a Mântuitorului, a fost pierdută. După distrugerea Ierusalimului de către trupele romane în anul 70, locurile sfinte legate de viața pământească a Domnului au fost uitate, iar pe unele dintre ele au fost construite temple păgâne.
Găsirea Sfintei Cruci a avut loc în timpul domniei sfântului împărat Constantin I cel Mare. Potrivit relatărilor istoricilor bisericești din secolul al IV-lea, mama lui Constantin, Elena cea întocmai cu apostolii, a plecat la cererea fiului său la Ierusalim pentru a găsi locurile legate de evenimentele vieții pământești a lui Iisus Hristos, precum și Sfânta Cruce, a cărei apariție miraculoasă a fost pentru Sfântul Constantin un semn al biruinâeii asupra adversarului.
Sfânta Cruce se afla sub un templu păgân. Când sanctuarul a fost distrus, au fost descoperite 3 cruci, precum și o tăbliță de pe Crucea Mântuitorului și cuie. Pentru a afla care dintre cruci este cea pe care a fost răstignit Domnul, la fiecare dintre cruci a fost atinsă o femeie femei grav bolnave, și ea s-a vindecat. Conform unei alte versiuni, crucile au fost atinse de uni mort, și acesta a înviat. Toți cei adunați au slăvit pe Dumnezeu, care a arătat spre cea mai mare sfințenie a Lemnului Crucii Domnului, iar Sfânta Cruce a fost ridicată de episcopul Ierusalimului Macarie pentru a fi văzută de toți.
În secolul al VII-lea, cu amintirea găsirii Crucii Domnului a fost unită o altă amintire – despre întoarcerea Lemnului de Viață Făcătoarei Cruci a Domnului din captivitatea persană.
În anul 614, regele persan a cucerit Ierusalimul și l-a jefuit. Printre alte comori, el a luat în Persia Lemnul de Viață Făcătoarei Cruci a Domnului. Sfințenia a rămas la străini timp de paisprezece ani. Abia în anul 628, împăratul Heraclius a obținut victoria asupra perșilor, a încheiat pace cu ei și a readus Crucea la Ierusalim.
La întoarcere, sfințenia a fost de asemenea înălțată – adică ridicată pentru ca numeroșii credincioși să o poată vedea.
În această zi se săvârșește Sfânta Liturghie, credincioșii se roagă în fața Crucii, în biserici se citește Evanghelia despre Răstignirea și moartea lui Hristos. În mănăstiri și biserici, sfânta Cruce este înălțată într-un loc vizibil, însoțită de cântarea troparelor și a măririlor.
Înălțarea Crucii Domnului amintește de victoria lui Hristos asupra morții și păcatului și îi cheamă pe credincioși să imite jertfa Sa în viața de zi cu zi.
UJO a publicat mai devreme o predică în ziua sărbătoririi Înălțării pe tema cine a înălțat pentru prima dată Crucea Domnului.
