Preafericitul a condus liturghia în ziua de pomenire a preacuviosului Onufrie cel Mare

La slujbă au participat maici ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene și credincioși, adunați pentru rugăciune împreună cu Preafericitul în ziua onomasticii sale.
Pe 25 iunie 2025, în ziua de pomenire a preacuviosului Onufrie cel Mare, la mănăstirea de maici în cinstea Marelui Mucenic Pantelimon din Feofania a avut loc o slujbă festivă cu ocazia zilei onomastice a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Despre aceasta informează serviciul de presă al BOUkr.
Liturghia divină în biserica principală a mănăstirii a fost condusă de Preafericitul Mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine Onufrie. Alături de Preafericirea Sa au coliturghisit membrii permanenți ai Sfântului Sinod al BOUkr, arhierei ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene și clerul mănăstirii.
La Liturghie s-au rugat starețele și maicile mănăstirilor BOUkr, numeroși credincioși veniți să-l felicite pe Întâistătătorul și să împărtășească rugăciunea.
Cântările liturgice au fost interpretate de corul Academiei Teologice din Kiev sub conducerea arhimandritului Leontie (Tupkala).
În timpul Liturghiei s-au înălțat rugăciuni speciale pentru pace pe pământul ucrainean. Întâistătătorul a cerut de la Dumnezeu milă pentru poporul ucrainean, ca Domnul să înțelepțească autoritățile, să întărească cu curaj ostașii, să elibereze prizonierii, să vindece bolnavii și să adăpostească pe cei lipsiți de casă.
În cadrul slujbei a avut loc o hirotonie diaconală: Preafericitul l-a hirotonit în diacon pe Serghei Poiras, cleric al eparhiei Kievului. El va sluji în biserica în cinstea icoanei Maicii Domnului de la Tihvin din Boiarka.
La încheierea slujbei a fost proclamată nenumărate urări de mulți ani Preafericitului cu ocazia zilei ocrotitorului ceresc. Cuvântul de felicitare din partea Sfântului Sinod a fost citit de mitropolitul de Ternopil și Kremenets Serghei.
Întâistătătorul a exprimat recunoștință tuturor celor care au venit și s-au rugat pentru poporul ucrainean, pentru ostași și pentru toți oamenii de bunăvoință, și l-ea dorit tuturor pace lăuntrică care se revarsă indiferent de poziție, stare sau învățătură, ci doar celor care rămân în Dumnezeu.



UJO a scris mai devreme că în ziua de pomenirie a preacuviosului Onufrie cel Mare, Preafericitul Mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine Onufrie a reamintit despre puterea pocăinței și harul lui Dumnezeu, care transformă sufletul omului.