Ortodoxia și LGBT: primul pas?
Soborul Finlandez al drepturilor LGBT și susținătorilor ideologiei de gen.
La începutul lunii octombrie, o delegație de episcopi luterani din țările scandinave a vizitat Ucraina, împreună cu care a venit și întâistătătorul Bisericii Finlandeze a Patriarhiei de la Constantinopol, arhiepiscopul Ilia. Toți aceștia, conform obiceiului, s-au întâlnit cu Serghei Dumenko și chiar au participat la o slujbă la Mihailovski, pe care au condus-o întâistătătorul finlandez și Serghei Dumenko.
Atunci, redacția SPJ a observat întâmplător o declarație despre LGBT a unei episcopese luterane și a decis să monitorizeze și pe ceilalți. Și aici s-a descoperit ceva neașteptat: practic toți oaspeții, într-o formă sau alta, susțin ideologia gay: participă la „pride-uri”, afișează steaguri curcubeu în bisericile lor și chiar fac apel la legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex.
Desigur, nimănui nu i-a trecut prin cap să monitorizeze poziția întâistătătorului finlandez cu privire la LGBT. După cum s-a dovedit, în zadar.
La sfârșitul lunii noiembrie, la Helsinki a avut loc Sinodul Bisericii Finlandeze, la care, printre alte subiecte, a fost discutată „Inițiativa consiliului bisericesc privind recunoașterea și protecția drepturilor minorităților sexuale și de gen”.
Sinodul a decis să aprobe această inițiativă.
Argumentația nu este foarte originală: Biserica este Trupul lui Hristos. Excluderea din ea a homosexualilor, „negarea identității lor – provoacă durere nu doar acestor oameni, ci și mutilează comunitatea însăși, rănește Biserica și o privează de plinătate, o face mai slabă”.
„În Biserică, toți – absolut toți, indiferent de sex, orientare sexuală, origine etnică, culoarea pielii, starea de sănătate, statutul social etc. – trebuie să se simtă în siguranță”, se spune în textul Sinodului.
Cu alte cuvinte, o persoană care practică un mod de viață evident păcătos nu trebuie să-și corecteze păcatul. Acest păcat este echivalat cu naționalitatea, culoarea pielii, starea de sănătate și altele. Iar Biserica însăși, fără astfel de păcătoși, „devine mai slabă”.
Nu demult, arhiepiscopul Ilia s-a indignat față de planul de pace al SUA, deoarece în el ar fi putut fi stipulată cerința către autoritățile ucrainene de a înceta persecuțiile asupra Bisericii Ortodoxe Ucrainene. El a văzut în aceasta o manifestare a „nedreptății”.
Trăim într-o astfel de epocă ciudată. Un întâistătător ortodox se pronunță împotriva dreptului a milioane de creștini de a-L mărturisi pe Hristos așa cum au făcut-o strămoșii lor de o mie de ani, dar se preocupă de drepturile homosexualilor în Biserică.
Și încă ceva. Cu greu ar fi adoptat Biserica Finlandeză autonomă un astfel de document scandalos fără un semnal din Istanbul. Cel mai probabil, este un test de toleranță. Dacă poporul ortodox va tăcea, ne putem aștepta la astfel de decizii sinodale și în alte locuri.
